* În cazul unui Cashback Deal îți validezi Shopping Points iar pentru asta îți va fi creditat mai mult Cashback. Pentru asta trebuie să deții suficiente Shopping Points în contul tău myWorld, care vor fi validate în myWorld pentru Cashback Deal . Shopping Points îți vor fi apoi scăzute automat din contul myWorld.
La acest partener comercial avantajele la cumpărături sunt calculate pe baza valorii nete a cumpărăturii, întrucât acesta este modul standard de decontare a avantajelor la acest partener comercial.
Înființată în 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din România și și-a păstrat celebritatea în industria cărții prin rafinament, prin valoarea autorilor publicați și, nu în ultimul rând, prin curajul de a experimenta permanent noi tehnici literare.
Printr-un program amplu materializat în sute de titluri de certă valoare, totalizând zeci de mii de exemplare, Nemira a îmbogățit patrimoniul cultural și spiritual al României.
Atragerea unor autori de prestigiu, publicarea scrierilor unor nume mari în literatura universală, închegarea unui corp redacțional de elită și consecvență în urmărirea unui program editorial elevat au condus la realizarea unor cărți de înaltă ținută intelectuală și de o reală frumusețe grafică: romane science-fiction, suspans, lucrări de eseistică și filosofie, literatură universală, istorie, politică, religie, dicționare, cărți practice, cărți pentru copii etc.
Nu găsești cumpărătura efectuată la nemira.ro ?